DESPRE FANI TARDINI

Oraşul Galaţi are valoroase tradiţii teatrale a căror cercetare mai atentă oferă surprize revelatorii. Numeroşi sunt cei care s-au zbătut şi au insistat ca la Galaţi să se înfiinţeze o instituţie de cultură, un teatru. Dintre aceştia se detaşează în mod clar numele celebrei artiste Fani Tardini Vladicescu.

Cererile acesteia prin care solicită în 8 august 1886 municipalităţii o subvenţie de 400 de galbeni "ca să pot concepe un teatru demn de înalta şi frumoasa sa menire", stau marturie în acest sens.

Din 1872, Fani Tardini se stabileşte în Galaţi. Presa locală apreciază elanul acţiunilor şi direcţiilor susţinute până la 1900 de trupa actriţei.

Vasile Alecsandri, placut impresionat de evoluţia acestei trupe, acceptă sfatul prietenului său, Al. Hurmuzachi, şi dedică actriţei Fani Tardini piesa "O partidă de Cocina". Ecourile din presă sunt semnificative şi revelatorii.

Dincolo de vicisitudinile vremii, trupa Tardini-Vladicescu a susţinut şi promovat un repertoriu de înaltă ţinută, vizând piese atât din dramaturgia universală, cât mai ales din cea naţională: "Haimanalele", "Mireasa poporului", "Ştrengarul din Paris", "Aşa e lumea", "Căpitanul cu nărav", şi altele.

Înca din 1859 demersurile pentru construirea unui teatru exprimau o opţiune generală, întrucât locuitorii ardeau de dorinţa teatrului naţional, ele conjugându-se cu stăruinţele lui Mihail Pascaly şi Fani Tardini, care nu obţineau decât cu o foarte mare insistenţă o scena improvizată, uneori concesionată trupelor străine.

O tot mai vie dorinţă de a exista un teatru l-a determinat pe Mihail Kogalniceanu, cu prilejul vizitei sale la Galaţi în 1869, să sublinieze ideea pe care o promova şi Fani Tardini.

Între 1851-1853 Fani Tardini juca alături de Mihail Pascaly în "Intriga şi amorul", "Puritanii Londrei", "Vorba din Paris".

Din 1860 încheagă o trupă împreună cu fraţii Ion şi Alexandru Vladicescu şi este tot mai prezentă în portul dunărean cu spectacole de teatru. Aceasta trupă devine foarte cunoscută datorită turneelor întreprinse în tară, în Bucovina, Cernauti şi Brasov, cu adânci reverberaţii patriotice în conştiinţa locuitorilor.

De numele ei se leagă şi primele începuturi de teatru în Transilvania şi Bucovina.

Pentru atracţia pe care o exercitau turneele sale este semnificativ gestul, pe atunci al adolescentului Mihai Eminescu, ce şi-a împletit peregrinările sale cu cele ale trupei Fani Tardini Vladicescu. Referindu-se la acea perioadă din viaţa lui Eminescu, Alexandru Odobescu afirma: "Teatrul lui Fani Tardini îl desluşeşte pe Eminescu definitiv asupra lui insusi".

Guvernul şi autorităţile locale însă, nu au acordat nici un sprijin acestor animatori de teatru, cu toate că erau preţuiţi şi asteptaţi de public, fiind lăsaţi să se confrunte cu mari lipsuri materiale.

Atât Fani Tardini, cât şi Alexandru Vladicescu au fost nevoiţi la o vârstă înaintată să ceară insistent autorităţilor o pensie modestă pentru a putea trăi pâna la sfârşitul zilelor.

Chiar şi în aceste conditii, cei doi artişti găsesc resurse de a fi generoşi dând spectacole în beneficiul răniţilor de la 1877 sau în favoarea prietenului lor Mihai Eminescu, atunci bolnav la Botosani.

Aceşti animatori de seamă ai vieţii teatrale gălătene, Fani Tardini si Alexandru Vladicescu îşi încheiau glorios epoca lor, stingându-se in lipsuri şi anonimat în casa lor de pe Cuza Voda, nr. 50.

Ultimul spectacol în care a apărut Fani Tardini pe scena Teatrului Papadopol a fost "Cocina", în 1900, succesul vieţii sale artistice, aducând un ultim omagiu publicului gălăţean pe care l-a slujit cu devoţiune peste 30 de ani. Treizeci de ani de teatru în limba română în condiţiile grele de atunci, care nu au fost preţuite de autorităţile locale.

Credem că, fără îndoială, numele acestei mari actriţe care a marcat într-un mod evident începuturile teatrului în urbea noastră merită cu prisosinţă locul cel mai privilegiat în constiinţa culturală pe care Teatrul Dramatic este dator să o păstreze vie.